Fertirigarea cu ingrasaminte hidrosolubile

Introducerea îngrășămintelor in apa de irigare după un program de nutriţie prestabilit, pe diferite stadii de dezvoltare a culturii, este denumită fertirigare.

Utilizarea instalaţiilor de fertirigare in cazul majorităţii culturilor de legume conduce la producţii ridicate pe unitatea de  suprafaţă. Utilizarea instalaţiilor de irigat contribuie implicit la economie de apă şi îngrăşăminte, care înseamnă un randament mai mare al plantei faţă de cantităţile aplicate la unitatea de suprafaţă. De asemenea , instalaţiile de fertirigare işi aduc aportul la   păstrarea  temperaturii  ridicate la nivelul solului şi obţinerea de producţii mai timpurii cu 2-3 săptămâni , lucru care nu este deloc de neglijat. De aceea pentru o bună parte din culturile legumicole se va face referire strictă la fertilizările aplicate prin  instalatiile de picurare, ca modalitate  de utilizare a ingrăsămintelor Hifert şi numai complementar  utilizarea  acestora prin aplicări foliare. Culturile pretabile pentru fertilizare prin instalaţiile  de picurare sunt tomatele , castraveţii  tip  Fabio  si Cornichon , ardeioasele ( gras , gogoşar , kapia si ardeiul iute) vinetele , salata, fasolea , varza , gulioarele , ţelina , dovleceii, pepenii şi altele.La alte specii unde instalaţiile de picurare nu se pot folosi sau nu se justifică (spanacul, mazarea de grădină, verdeţurile, loboda)  programul  de  bază   este  cel de  aplicare  a  îngrăsămintelor  extraradicular(foliar),  odată  cu  alte produse de protecţie fitosanitară, dupa cum situaţia o impune.
Programul de fertilizare al culturilor legumicole se stabileşte in funcţie de nivelele optime pentru fiecare cultură in parte , nivele care corespund fiecărei fenofaze de vegetaţie pe care o parcurge specia legumicolă.De asemenea se vor avea in vedere nivelele existente in sol la momentul infiinţării culturii cât şi conţinutul de materie organică, parametrii care se determină prin analize de sol .